Summit-ul de la Vilnius a dat start schimbărilor despre care se vorbea cu mult timp înainte de a avea loc acest summit. Schimbările au fost diferite și s-a simțit pe diferit în dependență de actori. Pe de o parte e UE pe de altă parte e Rusia. În epicentrul acestor schimbări stau statele în jurul cărora se întâmplă această vâlvă, trei cele mai importante: Georgia, Moldova, Ucraina și altele trei mai puțin importante din Parteneriatul Estic: Armenia care a refuzat UE, Azerbaijan care-și dorește relații mai speciale, Belarus care nu-i așteptat în UE până ce nu-și va schimba regimul.
„UE” este de mai bine de 50 de ani, cu mult înainte de a se forma Federația Rusă. Viziunile și atitudinile acestor doi actori sunt diferite și în același timp sunt foarte asemănătoare. Probabil un factor important și decesiv care explică comportamentul Rusiei pe arena internațională, este experiența democratică pe care o are - aproape nimic, astfel ea tinde a fi mai degrabă autoritară decât democratică. În acest sens, Rusia își construiește pozițiile pe arena internațională din poziția de putere (mult mai rapid și mai puțină birocrație), iar UE dintr-o perspectivă mai puțin înțeleasă pentru statele post-sovietice (și nu post-comuniste), din poziția consolidării democratice și dezvoltării economice.
