luni, 18 iulie 2016

Draft: Cum putem să avem un transport public european în Chișinău?





Am inițiat o petiție privind transportul public de noapte în Chișinău, la câteva zile am strâns peste 5000 de semnături. La câteva săptămâni am primit răspuns negativ pe marginea acestei probleme. Orașul meu fiind în țară a forțat acest subiect ceva mai tare și iată că acum avem acest transport. El putea fi până și mai târziu, și pe mai multe rute, dar eu zic că e un început bun. Transportul public nu este o afacere, el este o necesitate a cetățeanului – ba chiar și cum a zis dmn primar, e un merit. Chiar dacă în troleu va merge o singură persoană la ora 5:00, acest transport trebuie să fie.


La fel cetățeanul merită să aibă nu un simplu transport public, ci unul modern și să acopere cât mai mult necesitățile oamenilor. Pentru aceasta trebuie bani, dorință și efort. În acest sens eu pot să vin cu câteva idei cum pot fi făcuți acești bani:
1.      Scoaterea tuturor microbuzelor din oraș și introducerea mai multor troileibuse și autobuse; Pentru a nu crea evaziuni fiscale masive despre care cu toții știm; (Numai nu în stil moldovenesc cum a făcut Chirtoacă – să scoți microbusele și să blochezi orașul ca apoi oamenii să te roage să le pui înapoi: 1. Cumperi autobuse să înlocuiești microbusele; 2. Faci campanie de informare despre rute; 3. altele în sensul dat;);
2.      Obligarea firmelor de taxi să elibereze bonuri la fiecare călătorie în caz contrar ori amendă usturătoare, ori călătorie gratuită;
3.      Organizarea unui audit la firmele de microbuse, troleibuse și autobuse;
4.      Posibil de mărit cu un leu prețul pentru tichet pe timp de zi, și cu doi/trei pe timp de noapte;
5.      Mărirea amenzii pentru călătorie fără tichet;
6.      Controale strigente organizate de către FISC în toate locurile unde activează taximetriști neînregistrați la firmă (zone centrale, gări, autogări, piețe, magazine, cluburi, etc).

Ar trebui să înțelegem că aceasta este o investiție pe mulți ani de zile, însă într-un final se poate de făcut următoarele:
  1. Autobusele vor fi dotate cu sisteme GPS, iar în stații ori pe telefon vei putea vedea unde se află autobusul de care ai nevoie;
  2. Tichetele vor fi cumpărate din stații de la un aparat și vor fi capsate la un aparat special în transport;
  3. Autobusele și troleibusele vor circula într-un număr mai mare pe timp de noapte – măcar o rută pe sectoarele periferice (în prezent 2 rute e prea puțin);
  4. Firmele de microbuse pot activa la periferia orașului pentru a face legătură cu suburbiile și locatățile apropiate de muncipiul Chișinău.

După cum am zis, banii să vrei îți poți face și poți introducere schimbări după un mic model de mai sus. Faptul că de mulți ani nu se schimbă nimic înseamnă că cineva blochează aceste schimbări (poate chiar și cetățenii). Însă într-un final pe lângă bani mai trebuie dorință și un efort. Cine va fi capabil să-și asume această responsabilitate?

2 comentarii: