Despre protestul de 6 septembrie

instagram photo: pohilenco

Contextul unui astfel de protest de amploare este clar și simplu, oamenii s-au săturat să fie mințiți și storși de bani. Pe fundalul altor proteste organizate de DA și cel mai important, a furturilor masive din sistemul bancar, concesionării dubioase a aeroportului internațional de la Chișinău, salariilor mici, creșterii tarifelor și o mulțime fărădelegi – oamenii au ieșit în stradă.

Gurile rele zic că acest protest este susținut de PSRM, pentru că ei au avut de beneficiat cel mai mult în urma erodării imaginii partidelor de la guvernare. Da încă și în așa zi, 6 septembrie, aduce aminte de 6 aprilie 2009 - atunci când începuse protestul în urma căruia la guvernare au venit actualile partide de la guvernare.

Sincer să fiu mă așteptam la provocări, pentru că e prea tentant pentru unii care dispun de resurse financiare și umane ca să nu folosească protestul la ceva.

Admirabil e că oamenii au ieșit în stradă cu drapelul Republicii Moldova și Uniunii Europene chiar dacă UE a susținut guvernarea toți acești oameni. Probabil că Moldova a mai făcut un pas spre maturitate civică și a înțeles că e loc de mai bine, dacă să faci ceva, minim ce au putut face oameni e să nu stea acasă.

Mulți au avut curajul să iasă în stradă știind că există riscul unor provocări, știind că pe seama acestui eveniment vor avea de câștigat cel mai mult PSRM-ul pe când cei din piață în marea majoritate au fost cei care vor în UE.

La fel este minunat că în piață au fost nu doar cei care vor în UE, au fost și ruși, și ucraineni, și bulgari și cei care vor spre Rusia și cei care vor ca Moldova să nu adere la vreun bloc politic. Pentru prima dată ÎN ISTORIA Republicii Moldova, toți au stat cot la cot pentru că au avut un ideal comun – eu de exemplu îmi puteam imagina astfel de lucruri doar în vise, ori într-o Moldovă peste vreo 10-20 de ani.

S-au decis lucruri importante sau mai puțin importante pentru Moldova. Deși mi se pare ciudat că în toată euforia evenimentului și extazului că se poate, Moldova poate pierde foarte mult. Cum? În schimbări prea rapide câștigă cei mai șmecheri, și mă tem că populația Moldovei pentru a nu știu câta oară va fi prostită. Celor curioși despre această idee, pot trece cu vederea peste ideile lui Edmund Burke care critica revoluția franceză din 1789.

Dacă și se vrea schimbări sănătoase, ar trebui să se facă minim câteva lucruri:

1. Președintele să fie ales direct de către popor pentru a spori legitimitate, la fel să-i dea un pic mai multe atribuții;

2. Șeful CNA și PG să fie puși prin concurs din UE;

3. Reformarea justiției sub monitorizarea strictă a UE.

Eu aș fi sceptic dacă oligarhii sunt cel mai mare rău în Moldova. Mi se pare că cel mai mare rău suntem tot noi, mai exact acei câțiva dintre noi care se lasă a fi cumpărați și manipulați – aceasta e pentru că cea mai mare parte din societatea moldovenească este decăzută spiritual și se avântă după lucruri vanitoase.

Cu siguranță că acest protest este și un semn bun pentru cei de la Tiraspol, Bălți și Comrat – centrul este slab. Această slăbiciune s-a menținut în continuu de mai mulți ani și scade foarte repede. Aceasta putem vedea de exemplu prin faptul cum DA reușește să adune zeci de mii de oameni fără a finanța autocare cu oameni din raioane. Aceasta vedem prin tensiunile de la periferiile țării. La un moment dat cineva se va folosi de slăbiciunea centrului – e întrebarea timpului.

Moldova este prea infectă de mitul salvatorului. Toți așteaptă un Ștefan cel Mare care-și va da sângele pentru țară, însă aceasta este o cale greșită pentru că realitățile sunt altele. Moldova este toți noi și ea poate deveni mai bună atunci când fiecare din noi va fi mai bun.

Nu contează ce limbă vorbești, ești bogat sau sărac, în primul rând ești om și trăiești alături de alți oameni care sunt exact ca tine, cu ale sale griji, probleme și momente fericite. A fost frumos cum pentru prima dată toți au stat cot la cot protestând, dar mă tem că aici se va termina cu unitatea moldovenească și cineva va folosi acești oameni și așa sătui de viață în țara unde ar vrea să rămână, dar nu pot.